Prima pagina

Organizare

Diagrama de relaţii

Scurt istoric

Informatii utile

Informatii publice

Buletin informativ

Declaratii de avere

Declaratii de interese

Galerie foto

Cariera

Protectia datelor personale

Schengen

Achizitii publice

Pagina de contact

 

Link-uri utile

 Jandarmeria Română

Preşedintele României

Guvernul României

 Ministerul Administraţiei şi Internelor

Autoritatea Naţională de Supraveghere

a Datelor cu Caracter Personal

Schengen România

Instituţia Prefectului Judeţului Botoşani

Structurile Jandarmeriei Române 

Site-ul Direcţiei Naţionale Anticorupţie

 

 

 

Apelul unic de urgenta

112

 

 

 

EVOLUŢIA JANDARMERIEI DIN JUDEŢUL BOTOŞANI

 

ISTORIA JANDARMERIEI BOTOŞANI

 

Pe aceste meleaguri încărcate de istorie, ca de altfel pe întreg teritoriul ţării, instituţia Jandarmeriei a fiinţat sub diferite denumiri sau organizări încă din vechi timpuri.

În cadrul procesului istoric al formării şi dezvoltării societăţii româneşti, necesitatea existenţei unor forţe menite să supravegheze şi să acţioneze pentru menţinerea şi realizarea ordinii interne, a constituit o preocupare de prim ordin a domnitorilor şi conducătorilor vremii.

Scopul creării acestei instituţii a fost să privegheze la siguranţa publică, la ţinerea bunei orânduieli şi la executarea legilor.

Actul de naştere al Jandarmeriei ca instituţie modernă este "Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în corp de jandarmi din 03.04.1850" lege semnată de domnitorul Moldovei Grigore Alexandru Ghica. Această lege este importantă şi prin faptul că defineşte principiile de organizare şi funcţionare a jandarmeriei, principii care o caracterizează şi-i dau personalitate proprie.

Încă de la elaborarea legii în oraşul Botoşani a luat fiinţă un divizion de jandarmi din cele două existente în Moldova comandat de colonelul Pavlov. În 1859 la Botoşani funcţiona în cadrul Legionului de Jandarmi laşi, Compania a-IV-a sub comanda mr. Constantin Montacaşu şi slt. Nicolae Ghiorghi. În 1864 odată cu  apariţia „Legii privind organizarea puterii armate”, jandarmeria se reorganizează, iar la Botoşani în cadrul Divizionului nr. 1 laşi, fiinţează Escadronul 2, intrând în compunerea Ministerului de Război.

În 1865 apare un act important „Regulamentul pentru serviciul jandarmeriei de oraş", unde jandarmii sunt puşi sub autoritatea Ministerului Dinlăuntrul şi execută serviciul poliţienesc, la dispoziţia prefecţilor de poliţie.

Apariţia jandarmeriei a marcat fără nici un dubiu un element de progres în evoluţia organelor de ordine, cu atât mai mult cu cât au fost implicate activ în toate conflictele armate la care ţara noastră a participat pentru dobândirea şi consolidarea independenţei sale statale, pentru întregirea şi reîntregirea hotarelor ei naţionale.

La 1 septembrie 1893 apare Legea Jandarmeriei Rurale, moment în care se reorganizează Jandarmeria, în judeţul Botoşani existând o companie de jandarmi.

Oraşul şi judeţul Botoşani a cunoscut o nouă dezvoltare în perioada de început de secol, în documentele oficiale, arătându-se că aici a funcţionat fără intermitenţă o companie de jandarmi care a participat la toate evenimentele istorice ale ţării sau zonei.

La început de secol în fiecare comună funcţiona câte un post de jandarmi, şeful de post fiind şi comandantul garnizoanei.

În primul război mondial jandarmii şi-au adus o contribuţie deosebită, în prima perioadă a războiului au acţionat pentru desăvârşirea tuturor forţelor necesare frontului , efectuarea rechiziţiilor, căutarea şi prinderea spionilor, a dezertorilor şi a agenţilor inamici, pentru întărirea pazei pe comunicaţii. În timpul retragerii armatei sub presiunea forţelor inamice au asigurat: apărarea şi protecţia convoaielor rezultate ca urmare a evacuării ministerelor şi altor instituţii, a refugiaţilor, lupta cu elementele de cercetare inamice, asigurarea ordinii publice în gări şi pe comunicaţii, prinderea hoţilor, tâlharilor, spionilor, agenţilor inamici, lichidarea bandelor, asigurarea strângerii tinerilor încorporabili contingentele 1917, 1918, 1920.

Distinsul avocat Dimitrie D. Ionescu deputat de Botoşani menţiona în discursul său, rostit cu ocazia dezbaterii acestei legi: „Şi este drept să arătăm ce au făcut aceşti jandarmi în război. Trebuie să-i slăvim , alături de cei mulţi căzuţi pe câmpul de luptă şi pe jandarmi, care la nevoie au uitat că sunt funcţionari şi că au altă menire, şi au intrat cot la cot cu soldaţii, şi au lăsat şi ei pe câmpul de luptă dovada că jandarmul a ştiut să apere şi graniţa şi să apere drepturile fiecăruia dintre noi."

În război a fost o preocupare şi mai frumoasă a Jandarmeriei. Nu puteau armatele domnilor să lupte în siguranţă, fără ca în spatele lor să aibă pe cineva care să le apere, să le facă siguranţa în urmă şi să le pună în posibilitatea să poată înainta. Şi atunci toate aceste servicii de pază şi siguranţă au  costat multe vieţi de jandarmi.

Pentru perioada 1921 - 1948 în cadrul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Botoşani există documente referitoare la activitatea Jandarmeriei ca instituţie, în cele două judeţe Botoşani şi Dorohoi exista în formaţiuni distincte Legiunea de jandarmi Dorohoi şi Botoşani.

Legiunea de jandarmi Dorohoi cu sediul în Dorohoi str. A. I. Cuza nr. 9 proprietate a Guvernământului Bucovina - subordonată inspectoratului de jandarmi Suceava.

Compania Dorohoi care avea 7 secţii şi 44 de posturi cu efectiv de 7 ofiţeri, 7 plutonieri majori, 30 plutonieri, 19 sergenţi instructori, 96   m. t.

Legiunea de jandarmi Botoşani, cu sediul în Botoşani, B-dul M. Eminescu nr. 76 - proprietatea Prefecturii Botoşani, subordonată Inspectoratului de Jandarmi Suceava, avea 6 secţii şi 40 de posturi cu un efectiv de 3 ofiţeri, 8 plutonieri majori, 33 plutonieri, 12 sergenţi instructori, 152 militari in termen.

 

În timpul războiului Legiunile de Jandarmi Botoşani şi Dorohoi nu au participat la acţiuni de luptă, dar au fost evacuate astfel: Legiunea Botoşani în loc. Cleja, jud. Bacău, iar Legiunea Dorohoi în loc. Becleau, jud. Făgăraş, de unde s-au întors la sfârşitul războiului.

În anul 1948, la Botoşani lua fiinţă Centrul de instrucţie nr. 3, iar la Dorohoi, Centrul de instrucţie nr. 4.

Reînfiinţarea trupelor de jandarmi în anul 1990 prin H. G.  a reprezentat o revenire la tradiţie a Jandarmeriei Române puse în slujba intereselor legitime ale cetăţenilor, menite să asigure apărarea valorilor fundamentale ale societăţii, starea de legalitate proprie statutului de drept.

În judeţul Botoşani a fost înfiinţat în 1990 Detaşamentul de Jandarmi Botoşani, iar prin ordinul M. I. nr. 05273 / 01.07.1994 ia fiinţă Batalionul de Jandarmi Botoşani.

 

INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN

 

BOTOŞANI

 

La 1 septembrie 1998, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 116 din iunie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, Batalionul de Jandarmi Botoşani se transformă în Comandamentul de Jandarmi Judeţean Botoşani.

La 15 martie 2005, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 550 din decembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, Comandamentul de Jandarmi Judeţean Botoşani se transformă în Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani.

La data de 26 iulie 1997, prin Decretul Prezidenţial nr. 257 / 19.06.1997, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, i-a fost încredinţat Drapelul de luptă al unităţii simbolul onoarei, vitejiei şi gloriei militare.

Întregul ceremonial desfăşurat în Piaţa Tricolor din municipiul Botoşani a avut semnificaţii patriotice profunde pentru întreg colectivul unităţii, ofiţeri, subofiţeri, maiştri militari, jandarmi angajaţi cu contract şi militari în termen.

În baza Ordinului M.A.I. nr. 678 din 06.06.2005, începând cu data de 15.06.2005, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani poartă denumirea „General de brigadă Tudor Luchian”.

Generalul Luchian Gheorghe Teoader s-a născut la data de 14 ian. 1917 în com. Tudora, jud. Botoşani. A absolvit şcoala de ofiţeri jandarmi în anul 1940. A fost licenţiat în drept şi a participat la război cu gradul de sublocotenent. A comandat plutonul 21 poliţie din cadrul corpului de cavalerie în perioada 22 iunie 1941 - 10 mai 1943. A fost înaintat în 1995 la gradul de colonel, iar în anul 1998, cu prilejul împlinirii a 53 de ani de la terminarea celui de-al II-lea război mondial la care a participat, a fost înaintat la gradul de general de brigadă, prin Decretul Prezidenţial nr.150 din 8.05.1998. S-a stins din viaţă la vârsta de 87 de ani, în anul 2004.

 

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani îndeplineşte, conform legii, următoarele misiuni:

- execută acţiuni punctuale în preajma instituţiilor de învăţământ preuniversitar sau în zone cu potenţial criminogen ridicat din municipiile Botoşani şi Dorohoi;

- execută misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia mitingurilor, marşurilor, demonstraţiilor, procesiunilor, acţiunilor de pichetare, acţiunilor promoţionale, comerciale, manifestărilor cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, precum şi a altor asemenea activităţi care se desfăşoară în spaţiul public şi care implică aglomerări de persoane;

- execută misiuni de restabilire a ordinii publice în zona de responsabilitate când aceasta a fost grav tulburată;

- execută, pe baza planurilor de cooperare, misiuni de asigurare şi restabilire a ordinii publice în zona de interes operativ;

- execută misiuni de asigurare a ordinii publice pe timpul vizitelor oficiale sau al altor activităţi la care participă înalţii demnitari români şi străini pe teritoriul judeţului Botoşani în zona obiectivelor şi a locurilor de desfăşurare a activităţilor;

- execută, la solicitarea autorităţilor competente, misiuni de urmărire şi prindere a evadaţilor, dezertorilor şi altor infractori;

- execută misiuni de intervenţie antiteroristă la obiectivele aflate în responsabilitate, de pe teritoriul judeţului Botoşani;

- acţionează pentru capturarea sau neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace ce pot pune în pericol siguranţa persoanelor, bunurilor, valorilor şi transporturilor speciale;

- participă la supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei şi conservării fondului cinegetic, piscicol, silvic şi de protecţie a mediului;                                                 

- la ordin, participă la limitarea şi înlăturarea consecinţelor dezastrelor naturale, tehnologice sau de mediu;

- asigură măsuri de ordine în cazul unor incendii, explozii, etc.;

- efectuează, la solicitarea magistraţilor, diverse acte procedurale;

- execută misiuni în sprijinul executorilor judecătoreşti, lucrătorilor primăriilor, O.R.D.A., O.P.C., Gărzii de Mediu, etc.;

- paza şi apărarea sediilor aparţinând Direcţiei Judeţene Botoşani a Arhivelor Naţionale, reşedinţei Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani;

- paza şi apărarea Palatului de Justiţie Botoşani şi a judecătoriei Botoşani;

- paza, apărarea şi controlul accesului la Parchetele de pe lângă Tribunalul Botoşani, Judecătoriile Dorohoi, Darabani şi Săveni;

- paza şi ordinea publică în sălile de judecată la Tribunalul Botoşani, Judecătoriile Dorohoi, Darabani şi Săveni;

- paza şi control acces la Prefectura judeţului Botoşani;

- gardarea transportului de valori la Sucursalele judeţene ale Băncii Comerciale Române, Agenţia Dorohoi şi Trezoreria municipiului Botoşani;

- participă la executarea gardării transportului corespondenţei secrete cu organele specializate ale Secţiei Judeţene Botoşani a Serviciului Român de Informaţii.

O preocupare constantă a unităţii este pregătirea personalului, creşterea competenţei profesionale pentru îndeplinirea misiunilor şi atribuţiilor specifice.

În cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, funcţionează Asociaţia Sportivă „Prutul" Botoşani, Asociaţia de întrajutorare „Jandarmeria Botoşani” şi "Casa de Ajutor Reciproc".

Anual, în săptămâna premergătoare desfăşurării manifestărilor prilejuite de „Ziua Jandarmeriei Române”, în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani se organizează „Ziua Veteranilor Unităţii”, ocazie cu care se invită veterani jandarmi, evocându-se momente din activitatea acestora.

Patronii spirituali ai Jandarmeriei Române, Sfinţii Mihail şi Gavril, sunt sărbătoriţi anual în cadrul unităţii. De asemenea, în unitate, prin contribuţia cadrelor în anul 2000 s-a ridicat o troiţă cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

 

 

© 2008 - 2011 Compartimentul Tehnologia Informaţiei al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani

 

Prima pagină    Comanda    Scurt istoric    Informaţii utile    Buletin informativ    Declaraţii de avere    Declaraţii de interese    Galerie foto    Carieră    Protecţia datelor personale    Schengen    Achiziţii publice    Pagina de contact   

 

Webmaster